A fost o zi vântoasă, cu mulți nori călători
precum munți ca de vată purtați spre depărtări.
E liniște pe câmpuri, azi truda s-a sfârșit
Căci soarele coboară ușor spre asfințit.
Scriu încă o scrisoare și-o voi lăsa pe masă;
Va fi ultima oare? Privesc înspre acasă!
Frumos fără de seamăn acolo va să fie
Dincolo de apusuri, la Domnu-n veșnicie!
Sunt gata de plecare, mi-e trupul obosit
Dar duhul ar vrea aripi spre cerul infinit!
Mi-e inima în pace căci simt prezența Sa
Cum dulce mă-nconjoară, și îmi șoptește-așa:

"Aproape e-ntâlnirea cu Dumnezeul tău,
Îți pregătesc plecarea, Eu, Domnul, nu cel rău!
Tu ești un fiu al slavei, răscumpărat de mine,
Al tău loc nu e-n gheenă, ci pe plaiuri divine!
Fii gata-n orice clipă, veșmântul nu-ți păta,
Căci scurtă este vremea și-acasă te voi lua!"

Cuvinte minunate, melodioase, sfinte!
Le voi păstra în suflet și voi lua aminte!
Acum se mai aude doar vântul cum adie,
Din soare mai rămâne în zare o felie...
Cu ultimele versuri m-apropii de sfârșit,
Lucrarea mea în lume simt că s-a isprăvit!
O ultimă scrisoare? O știe Dumnezeu!
El știe cel mai bine când vine ceasul meu!
Mi-am pus, cu umilință, talanții în negoț
Dar slava este numai a Domnului Hristos!
Curând va bate ceasul plecării mele sus,
Curând voi fi in gloria ce nu are apus!
Curând Mântuitorul, în bunătatea Sa,
Cu mâinile-i străpunse cununa mi-o va da!